Provocări pentru intralogistică

Companiile de logistică care încă sunt adeptele unui tip rigid şi relativ unidimensional de depozitare şi expediere a mărfurilor vor avea în viitorul apropiat dificultăţi foarte mari în a fi competitive. Multe companii folosesc deja sisteme de transport parţial sau complet automatizate. Pentru firmele de logistică se pune, aşadar, întrebarea, ce paşi sunt necesari pentru a nu rămâne în urmă.

În viitor interconectarea între logistica datelor şi logistica transportului va juca un rol important. În special în combinaţie cu „Internet of Things” (IoT), autovehiculele inteligente, autonome vor oferi soluţii logistice automatizate şi flexibile, care deocamdată pot fi doar bănuite. Dacă privim dezvoltarea din punctul de vedere al E-Commerce, în care producţia din ce în ce mai mare este asociată cu transportul unor loturi din ce în ce mai mici, centrele de producţie fără o logistică de transport flexibilă şi impecabilă cu greu vor mai putea funcţiona. A patra revoluţie industrială (cuvânt cheie „Smart Factory”) este, aşadar, posibilă, doar dacă materiile prime, produsele semifabricate şi produsele finite sunt transportate la timp la destinaţie cu ajutorul proceselor automatizate din domeniul intralogisticii.

Însă aceste concluzii nu s-au impus nici pe departe peste tot în logistică. „Firmele mijlocii sunt relativ reticente în ceea ce priveşte acest subiect şi aşteaptă să vadă ce fac „numele mari” pentru a copia apoi aceste soluţii în câţiva ani sau câteva zeci de ani”, remarcă Thilo Jörgl. Însă, într-o epocă în care digitalizarea avansează într-un ritm ameţitor, aceasta nu este o strategie adecvată. „Există module mici, precum predictive maintenance, care pot fi folosite încă de acum fără probleme, chiar şi de firme mai mici.”

Rob Schmit de la SSI SCHAEFER subliniază acelaşi lucru: „De regulă, o maşină sau instalaţie modernă are deja toate elementele necesare la bord. Astfel, orice companie, indiferent de mărimea acesteia, deţine deja fundaţiile necesare pentru Industria 4.0.”